/* Culori linkuri ----------------------------------------------- */

Meditație & Provocare

GENEZA 21:15,19 "Cînd a terminat apa din burduf,... Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă."

Roaba Agar, era singură cu fiul ei în mijlocul pustiei, şi burduful ei era gol... Nu este aceasta imaginea multor creştini? Ştim cu toţii că apa este sursa şi susţinătoarea vieţii. Uscăciunea marelui deşert se întinde în jurul nostru, şi cum să facem faţă setei cînd mai sînt doar cîteva picături de apă în burduf? Ce este mai trist însă, este că noi nici nu suferim de sete; ne-am obişnuit cu uscăciunea, cu buruienile din deşert, care neavînd rădăcini, sînt uşor luate de vînturile care bîntuie mereu în pustie şi aruncate departe. De multă vreme este gol acest burduf al rutinei, al formalismului religios, al vieţii noastre străină de puterea şi plinătatea Duhului Sfînt. Apa lipseşte din burdufurile de clişee, de fraze biblice pronunţate în afara realităţii, fără să ne vibreze inima şi fără ca alţii să primească vreo binecuvîntare. Apa lipseşte din viaţa care se învîrteşte în jurul ei însăşi, dacă hrănim o plîngere, o nemulţumire, şi dacă trăim independenţi de orice părtăşie cu copiii lui Dumnezeu şi chiar cu El însuşi. Nu vedem uscăciunea, în pustia vieţii noastre? Nu realizăm sterilitatea în care trăim şi din care nici Dumnezeu nu are nici o cinste, nici oamenii din jurul nostru nu au nici un folos, nici noi înşine nu avem decît un burduf gol şi nefolositor. Dar Dumnezeu care cunoaşte această tristă stare, ca aceea a Agarei şi a fiului ei, are un remediu! Biblia este unică în zugrăvirea de contraste: "Cînd apa din burduf s-a terminat... Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă. Cînd ne simţim uscăciunea, setea spirituală şi neputinţa eforturilor noastre, Dumnezeu ne deschide ochii şi ne face să vedem Izvorul de apă vie. "Cine crede în Mine...", a spus Domnul Isus, "...din inima lui vor curge rîuri de apă vie..." (Ioan 7:38) Noi nu putem nimic, dar El poate tot. Dar Dumnezeu nu numai că ne face să vedem izvorul, El face să şi curgă din abundenţă. Cînd vom ieşi din egoismul şi din somnul nostru, El ne va face să bem din apa Sa vie. Ochii noştri se vor deschide în acelaşi timp şi asupra imenselor nevoi ale unei lumi care, din lipsă de apa care dă viaţă, se îndreaptă cu paşi repezi spre o pierzare veşnică, şi atunci nu vom mai avea vreme să ne învîrtim în jurul nostru înşine. Vom înţelege atunci că apa care ţîşneşte din acel izvor, care este Domnul Isus, este destinată nu numai nouă ci şi tuturor acelora din jurul nostru în această pustie şi ne vom grăbi să le-o aducem pentru ca să fie mîntuiţi. Iubite cititor, din ce sursă de apă te adapi? Dacă bei din izvoare omeneşti, pe care Biblia le numeşte "puţuri crăpate", nu vei ajunge niciodată să-ţi potoleşti setea. Dumnezeu ne oferă apa vie în Domnul Isus care a zis: "...oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete." (Ioan 4:14). "...Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată." (Apoc. 22:17).

sursa meditație: Mana de Dimineață, 20.11.2017 , preluată din devoțional aplicația ebiblia

P.S.
Foarte Important! Ieri dimineața în timp ce citeam acest devoțional am primit un telefon de la fratele care se ocupă cu forajele pentru apă și nu cred că e întâmplător sau doar o coincidență, așa cum știți noi ne rugăm și așteptăm ca Domnul să ne dea apa de care avem nevoie pentru tabără. Astăzi fratele a venit la tabără și a văzut despre ce este vorba, ne-a adus și o ofertă de preț concretă și foarte avantajoasă, urmând ca în perioada următoare în funcție de câțiva factori să demarăm lucrarea de forare.
De multă vreme s-a lăsat tăcerea și nu v-am mai dat nici o veste cu privire la acest proiect deoarece nici noi nu știam nimic, și poate ați uitat să vă mai rugați pentru el, dar acum pot să vă spun că suntem foarte aproape de materializare, lucrările de forare cu ajutorul Domnului ar putea începe chiar săptămâna viitoare. Pe această cale vrem să vă îndemnăm să ne susțineți în rugăciune în continuare pentru acest proiect, așteptăm încă un răspuns de la fratele care vrea să ne ajute financiar, dar mai mult decât atât cel mai important este să găsim apă atunci când vom începe forările. Rugați pe Domnul care face izvoare în pustiu să ne ajute, să ne călăuzească astfel încât să forăm acolo unde trebuie pentru a găsi apa de care avem așa mare nevoie. Rugați-vă și ca Dumnezeu să ne dea resursele materiale de care avem nevoie.
Tabăra Speranță pentru Viitor a fost tabăra unde sute de suflete, chiar mii au gustat din Apa Vieții și asta e un lucru minunat, slăvit să fie Domnul pentru asta. După cum știți pentru viața de zi cu zi avem nevoie de apă să ne spălăm trupurile, sau de apă ca să pregătim mâncarea sau să bem. Cei ce ați trecut pe aici pe la tabără știți foarte bine cam cum stau lucrurile și de acea sperăm că ne veți susține în rugăciune cu mai multă seriozitate. Prin condițiile mai bune pe care le vom avea în tabără dacă vom avea apă din belșug credem și dorim ca în anii ce vin cât mai mulți să audă mai departe Evanghelia și să guste din Apa Vieții astfel încât Domnul Isus să fie slăvit pentru toate.

Mulțumim pentru că ne veți purta în rugăciunile voastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează!! Exprim-o civilizat.