La început Dumnezeu în providența Lui l-a adus pe fratele Tom Gentry misionar în zona Maramureșului, tot Dumnezeu în înțelepciunea Lui a pus un grup de oameni împreună pentru a organiza o tabără, iar mai târziu această lucrare s-a transformat într-o viziune și o misiune care astăzi se numește „Speranţă pentru Viitor”.
Anul 2003 este anul în care am început o nouă lucrare care să-L glorifice pe Mântuitorul nostru. ŞCOALA BIBLICĂ DE MISIUNE SPERANŢĂ PENTRU VIITOR, este proiectul în care vrem să oferim tuturor celor cu inima gata de slujire, posibilitatea să se pregătească să fie lucrători pe ogorul lui Dumnezeu. Luca 10:2 Este mesajul Domnului Isus de altădată, mesaj care este valabil şi astăzi şi care răsună încă în multe inimi.
Anul 2011 este anul în care fratele Tom a fost chemat acasă să facă o tabără în ceruri cu Domnul, în urma lui a rămas această frumoasă lucrare și impactul pe care viața și umblarea lui cu Domnul l-a avut în miile de vieți ale tinerilor din România, Moldova, Malawi sau alte colțuri ale acestui pământ. Ultima lui dorință a fost ca această misiune să meargă mai departe și să fie o misiune română pentru români, condusă de români cu ajutorul și sprijinul celor din america.
Anul 2013 este un moment în care privim în urmă la cei 20 de ani de existență și la ceea ce a realizat Dumnezeu până acum, dar nu putem rămâne doar cu atât ci privim și spre viitor gândindu-ne unde ne va mai duce El și care este planul și voia Lui pentru noi pe mai departe.
Anul 2015 a fost anul în care a trebuit să întrerupem Școala Biblică din cauza lipsei de fonduri, ne rugăm pentru posibilitatea de a redeschide Școala Biblică.
Anul 2017 s-a încheiat cu una din cele mai frumoase binecuvântări, binecuvântare pentru care ne-am rugat foarte multă vreme, în Decembrie am forat și am găsit apă. Modul în care Dumnezeu a lucrat la realizarea acestui proiect ne-a încurajat mult, iar acum credem cu tărie că asta a fost doar un început, un prim proiect care s-a realizat cu ajutorul unor frați deosebiți cu dragoste pentru lucrarea lui Dumnezeu și inimă pentru tabăra noastră.
Anul 2020 a fost anul trist al pandemiei, este primul an și ne rugăm să fie și ultimul în care nu am mai avut taberele noastre obișnuite, ci doar o mică tabără de biserică. A fost dacă putem spune așa un an sabatic, un an de care nu am mai avut parte în cei 27 de ani de existență, a fost și un an bun pentru analiză, cercetare și apreciere pentru tot ce am avut în trecut dar și o privire plină de speranță spre viitor. Da, cu tot ce a fost acest an a avut și anumite aspecte pozitive cu noi provocări, a fost un an în care am pus tabăra la dispoziția bisericilor din zona, Biserica Creștină după Evanghelie din Sighet a organizat programul de părtășie obișnuit de Duminica în tabără, apoi Biserica Creștină Baptistă Nr.1 Sighet a oficiat un botez nou-testamental în tabără fiind în imposibilitatea de a organiza botezul în clădirea bisericii datorită restricțiilor impuse de guvern. În acest an un alt motiv de a da slavă lui Dumnezeu a fost faptul că am putut fi de folos prin închirierea unui cort mare de tabără unei alte biserici care nu a mai putut ține servicii de închinare în clădirea în care erau și astfel s-au mutat la cort.
Vedem și recunoaștem în toate că Dumnezeu e în control, El știe tot și tot El ne dă posibilitatea să facem tot ce facem spre slava Lui. Toată lauda să fie a Domnului!
Prin tot ce am făcut, facem și vom face vrem să slujim Domnului, să-i aducem Lui glorie și să împărtășim cu alții Speranța pe care și noi am primit-o și o avem, adică pe Domnul Isus Christos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta contează!! Exprim-o civilizat.